După ce s-a efectuat un tratament endodontic, se va evita consumul de alimente timp de 60 de minute. De asemenea, se va evita și consumul de alimente dure până la urmatorul consult, ca: alune, covrigei, etc.
Dacă veți simți o anumită jenă (aceasta poate să apară la mușcare, atingere, mestecare) la dintele asupra căruia s-a lucrat, trebuie să stiți că este ceva normal. În următoarele zile, această jenă își va reduce intensitatea, dar totuși s-ar putea prelungi pe o perioadă de câteva săptămâni. Se va evita masticația pe partea respectivă, iar dacă vor apărea dureri mai mari sau se va umfla zona, trebuie sa contactați medicul dentist.
Se va clăti gura cu o soluție salină timp de 3 zile de 4-5 ori/zi și apoi trebuie să periați cu mare atenție.
Nu se vor aplica comprese reci sau calde la nivelul dintelui tratat.
Trebuie să reduceți disconfortul dat de administrarea de antiinflamatoare nesteriodiene (ibuprofen). În cazul în care simptomele persistă, vă rugăm sa ne contactați.
Dinții care au fost supuși unor tratamente endodontice, devin în timp casanți și au tendința de a-și modifica culoarea (cenușie), iar în acest caz este recomandat ca aceștia să fie acoperiți cu fațete sau coroane dentare, pentru a se crește în acest fel rezistența lor și a le îmbunătăți estetica.